Amos Oz – viața și opera!


AMOS OZ ( n. 4 mai 1939 – d. 28 decembrie 2018) este cel mai important prozator și eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, într-o familie de evrei veniți în Palestina din Lituania și Ucraiana.

La 15 ani se stabilește în kibbutzul Hulda. După absolvirea Facultății de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim revine în kibbutz, unde practică agricultura și predă la liceul local până în 1986, când se mută cu familia în orașul Arad.

Primul său volum de povestiri, Acolo unde urlă șacalii, apare în 1965, fiind urmat de romanul Altundeva poate (1966). În 1967 luptă în Războiul de Șase Zile, iar în 1973 participă la Războiul de Yom Kippur. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael (1968; Humanitas Fiction, 2013, 2017), scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Până la moarte (1971), Atinge apa, atinge vântul (1973), Muntele Sfatului Rău (1976; Humanitas Fiction, 2012), Sumki (1978; Humanitas Fiction, 2014), Odihnă desăvârșită (1982; Humanitas Fiction, 2011), Cutia neagră (1987; Humanitas Fiction, 2012), Să cunoști o femeie (1989), Fima (1991), Să nu pronunți: noapte (1994; Humanitas Fiction, 2010), Pantera din subterană (1995; Humanitas Fiction, 2013), Aceeași mare (1999), Poveste despre dragoste și întuneric (2002; Humanitas Fiction, 2008), Deodată în adâncul pădurii (2005; Humanitas, 2010), Rime despre viață și moarte (2007; Humanitas Fiction, 2009), Scene de viață campestră (2009; Humanitas Fiction, 2011), Între prieteni (2012; Humanitas Fiction, 2014), Iuda (2014).

Semnează eseuri literare, culturale și politice, cele mai cunoscute aflându-se în Cum să lecuiești un fanatic (2006; Humanitas Fiction, 2011), Dragi fanatici (2017; Humanitas Fiction, 2018). În 2012, publică împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii și cuvintele (Humanitas Fiction, 2015, 2018).

Din 1965 până în prezent Amos Oz a publicat 35 de cărţi, dintre care 13 romane, patru volume de povestiri şi nuvele, cărţi pentru copii şi nouă volume care cuprind eseuri şi articole.

Opera sa e tradusă în peste 40 de limbi, în 43 de ţări. Printre cele peste 30 de premii și distincții primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Au fost realizate trei ecranizări după romanele lui Amos Oz: Michael Sheli (după Soțul meu, Michael) în 1976, Kufsa Sh’hora (după Cutia Neagră) în 1994 și The Little Traitor (după Pantera din subterane) în 2007.

În limba română i-au apărut traducerile a șapte romane: Soțul meu, Michael (Polirom, 2005), Cutia neagră (Univers, 2002), Să cunoști o femeie (Polirom, 2004), Fima ( Polirom, 2008), Să nu pronunți: noapte (Univers, 1997), Pantera din subterane (Univers, 2003) și Poveste despre dragoste și întuneric (Humanitas, 2008) – volum premiat cu Premiul France Culture 2004, Premiul Goethe 2005, Rime despre viață și moarte ( Humanitas, 2009).

Legenda ouălor roşii de Paşte


Ouăle roşii sunt simbolul sărbătorii de Paşte şi nu lipsesc de pe nicio masă de sărbătoare. De altfel, sărbătoarea pascală începe, în fiecare casă, cu ciocnirea ouălor.

Ouăle de Paşte simbolizează bucuria reînvierii lui Isus, dar şi echilibrului, creaţia vieţii şi reînnoirii naturii.

Simbolistica ouălor de Paști trebuie căutata înainte de nașterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creației, fecundității, simbol al vieții și al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos.

Obiceiul colorării oualor s-a transmis creștinilor și este încă practicat mai ales la popoarele Europei și Asiei. Spre deosebire de alte țări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnica, materiale, simbolica motivelor și perfecțiunea realizării.

Folclorul conserva mai multe legende creștine care explica de ce se înroșesc ouăle de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează ca Maica Domnului, care venise sa-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouale s-au înroșit, a spus celor de față: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.



Țăranii noștri au obiceiul ca, în dimineața din duminica Paștelui, să-și spele fața cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roșu, având credința ca astfel vor fi tot anul frumoși și sănătoși ca un ou roșu. După consumarea oualelor, cojile roșii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel ca pămantul va da rod bun.

În tradiția populară de la noi, oul roșu de Paști ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor.


Culoarea roșie cu care le vopsesc creștinii la Paști, reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar și sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.

Ciocnitul oualor semnifică sacrificiul divinității primordialeșsi se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnșste capul oului de capul oului ținut în mâna de partener, în timp ce rostește cunoscuta formulă “Hristos a Înviat”, la care se raspunde “Adevărat a Înviat”.

Drapelul de Stat al Republicii Moldova


Pe 27 aprilie, sărbătorim Ziua Drapelului de Stat al Republicii MoldovaTricolorul – simbolul național al țării noastre care în 1990 a fost desemnat oficial Drapel de Stat al Republicii Moldova de către deputații primului Legislativ.

În corespundere cu art.12 alin.(2) din Constituția Republicii Moldova”Drapelul de Stat al Republicii Moldova este tricolor. Culorile sunt dispuse vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru,galben, roșu. În centru, pe fâșia de culoare galbenă, este imprimată Stema de Stat a Republicii Moldova.

Drapelul de Stat simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor republicii. Tricolorul este arborat pe edificiile instituțiilor oficiale ale statului, la ceremonii și solemnități, și însumează toate aspirațiile spre libertate și democrație ale cetățenilor noștri, de afirmare plenară și consolidare a statalității Republicii Moldova.

Drapelul de Stat simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor republicii. Tricolorul este arborat pe edificiile instituțiilor oficiale ale statului, la ceremonii și solemnități, și însumează toate aspirațiile spre libertate și democrație ale cetățenilor noștri, de afirmare plenară și consolidare a statalității Republicii Moldova.

Drapelul de stat „este un simbol oficial major al suveranității și independenței Republicii Moldova”. La ceremoniile de arborare a Drapelului de Stat cu prilejul solemnităților, asistența va sta în picioare, bărbații îl vor onora cu capul descoperit, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare. Cetățenii Republicii Moldova și cetățenii străini care se află pe teritoriul statului au obligația de a respecta Drapelul de stat.

Astăzi este un bun prilej pentru a ne simți mândri pentru ceea ce reprezinta Republica Moldova, să devenim mai conștincioși și să purtăm mereu în minte și suflet spiritul de mândrie și patriotism al simbolisticii drapelului, în ciuda evenimentelor politice din țară.

Să nu uităm că mai întâi de toate Tricolorul Republicii Moldova este simbolul poporului, buneilor și străbuinelor noștri, a copiilor și viitorului nostru. Ne sunt știrbite visele, speranțele, planurile de viitor, dar niciodată istoria, patriotismul și simbolul țării – Tricolorul.

La mulți ani, cetățeni ai Republicii Moldova!

La mulți ani, Tricolor!

Accidentul nuclear de la Cernobîl


Astăzi, 26 aprilie, se împlinesc 35 de ani de la producerea dezastrului de la Cernobîl, ce-a mai mare catastrofă nucleară…

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, reactorul nr. 4 a suferit o explozie catastrofală a cazanelor sub presiune de abur din componența acestuia, care a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și scurgeri radioactive, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se află în apropiere de orașul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare.

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus – au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor.

Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni şi continuă să facă victime. Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări. Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creştere foarte mare a radiaţiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiştii sunt de părere că există o legătură între acesta şi creşterea cazurilor de cancer şi leucemie.

Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de oraşul Pripiat şi la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 35 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producţie de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcţia centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcţie.

În timpul incendiului, care nu a putut fi stins vreme de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive, care au afectat trei sferturi din Europa şi multe regiuni de pe glob.

Nu există date oficiale privind numărul total al victimelor acestui dezastru – se ştie, însă, că 25.000 au murit numai după ce au participat la decontaminarea zonei.

Deși în zona de excludere Cernibîl, de 30 de km, care înconjoară centrala nucleară de la Cernobîl și teritoriile puternic contaminate, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică.

La lichidarea consecinţelor acestei tragedii au fost îndreptate imense suse umane, peste 800 mii de oameni. Bilanţul acestei catastrofe este unul dramatic şi pentru țara noastră, reprezentând realitatea cutremurătoare a preţului enorm plătit: din cei 3550 de concetăţeni ai noştri, care au participat la lichidarea consecinţelor dezastruase ale acestei tragedii, au decedat 1144 participanţi. Din cei 2003 participanţi rămaşi în viaţă, 1911 sînt persoane cu dizabilităţi. Peste 1740 de copii, urmaşi ai cernobîliştilor, au moştenit de la părinţii lor maladii grave.

În Republica Moldova există Asociația Obștească Uniunea Cernobîl din Moldova fondată la 19 mai 1990, care anual organizează ceremonia de comemorare a victimelor catastrofei de la centrala atomo-electrică de la Cernobîl, se desfăşoară la Memorialul victimelor de la Cernobîl, din sectorul Botanica.

În 2004 în parcul «Valea Trandafirilor» a fost înfiinţat Memorialul victimelor catastrofei de la CEN Cernobâl. La data de 3 martie a fost pusă temelia bisericii, care acum face parte din complexul memorial.

sursa: Wikipedia

Ziua Internaţională a Presei Libere


În fiecare an, pe 20 aprilie, este marcată Ziua Internațională a Presei Libere, la iniţiativa organizaţiei “Reporteri fără frontiere”.

Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991.

Libertatea presei este un drept fundamental al omului recunoscut și protejat prin lege in majoritatea statelor moderne. Acest drept este strâns asociat cu libertatea de exprimare și este o componentă a acesteia.

Presa liberă şi accesul liber la informaţie reprezintă esenţa unei societăţi democratice, fiind fundamentale pentru apărarea şi dezvoltarea democraţiei. Fără o presa liberă, imparţială, dar şi responsabilă, societatea riscă să fie privată de adevăr. Iar asemenea stare de lucruri e pe măsură să genereze grave pericole pentru democraţie şi prosperitate. Dreptul la libertatea de expresie şi libertatea presei reprezintă valori fundamentale ale democraţiei pluraliste moderne, valori care urmează a fi cultivate în continuare şi în Republica Moldova.

Jurnalismul, în toate formele sale, rămâne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stând victimele care se înregistrează an de an. Rămân numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sunt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul. Organizaţia “Reporteri fără frontiere” militează de peste 3 decenii pentru libertatea presei şi a celei de exprimare în întreaga lume.

Potrivit “Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.