Iulian Filip – poet, dramaturg, folclorist!
Iulian Filip s-a născut la 27 ianuarie 1948, în satul Sofia, raionul Drochia, RSS Moldovenească, în familia lui Ion și Ana Filip. După absolvirea școlii medii din Sofia, devine student la Universitatea Alecu Russo din Bălți (1965), facultatea de fizică și matematică, apoi – la litere, aceeași universitate. După absolvirea Universității în 1970 urmează cariera de cercetător științific în calitate de doctorand în sectorul folclor al Secției de etnografie și studiul artelor de la Academia de Științe din Republica Moldova. Teatrul popular (folcloric) este tema investigațiilor și a tezei elaborate, în baza căreia este angajat în funcția de colaborator științific al Academiei, unde activează până la 1985. Din 1990 este numit șef al Direcției Cultură a Primăriei Chișinău. De la debutul său editorial din 1974 cu placheta de versuri ”Neîmpăcatul meșter”și până în prezent rămâne un poet îndrăgit al copiilor și maturilor, autor de versuri pentru numeroase cântece, neobosit cercetător științific.
Opera literară
Neîmpăcatul meșter, Chișinău, 1974;
Cerul fântânilor, Chișinău, 1977;
Dialoguri primordiale, Chișinău, 1978;
Casa fiecăruia, Chișinău, 1980;
Cenușar-Voinicul și Cenușăreasa-Mireasa, Chișinău, 1981;
Teatrul popular, Chișinău, 1981;
Primiți „Căluțul”?, Chișinău, 1983;
Hulub de poștă, Chișinău, 1983;
Facă-se voia ta, Sfârlează!, Chișinău, 1985;
Unde ești?, Chișinău, 1987;
Colacul-marele, frate bun cu soarele, Chișinău, 1988;
Cafea neagră, Chișinău, 1989;
Copăcel, copăcel, Chișinău, 1990;
Fir de nisip, Chișinău, 1991;
Dansul timizilor, Chișinău, 1994;
Cobaiul nu triumfă, Chișinău, 1996;
Din neamul lui Păcală, Chișinău, 1996;
Mergătorul, Chișinău, 1996;
Aventura neolatină, Chișinău, 1997;
Cetatea lui Bujor, Chișinău, 1997;
Vrei să crești mare?, Chișinău, 1997;
Semințele mărului oprit, Chișinău, 1998;
Ruga iezilor celor trei, Chișinău, 1998
Sursa Wikipedia.
Partajează asta:
Memoria holocaustului
În fiecare an, pe 27 ianuarie se marchează Ziua Internațională de comemorare a Victimelor Holocaustului. În 2021 se împlinesc 76 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist Auschwitz şi, totodată, de la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU)
Holocaustul este considerat cel mai mare genocid al tuturor timpurilor. Se estimează că, într-un deceniu, au fost omorâţi în jur de 11 milioane de oameni, dintre care 1.1 milioane au fost copii. Jumătate dintre ei erau evrei din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
O definiție mai largă a Holocaustului cuprinde și victimele care nu erau evrei, cum ar fi romii, polonezii, alte grupuri etnice slave, uciși deoarece erau bolnavi mintal sau aveau handicap fizic și persoane cu altă orientare sexuală non-heteronormativă.
Pentru cei interesați de literatura ficțională și nonficțională scrisă pe marginea acestui eveniment traumatic al secolului trecut, vă propunem spre lectură câteva cărți:
Partajează asta:
Alexandru Donici cuib de – nțelepciune
Alexandru Donici s-a născut la 19.01.1806, Bezeni, (azi Donici), județul Orhei. Este primul din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și al Elenei, născută Lambrino.
Și-a început în tinerețe cariera militară, absolvind liceul de profil din Sankt Petersburg, alături de fratele său Petrache. În 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul „Ekaterinburg”, în Sudul Basarabiei. Invocând motive familiale, revine la baștină în 1826 și activează la început în orașul Chișinău, apoi la Iași și Piatra-Neamț.
Se ocupă de literatură, în 1835 este evidențiat ca traducător în revista moscovită ”Teleskop”, traducând fabule de Pușkin și Krîlov.
Alexandru Donici face cunoștință cu Costache Negruzzi, care vine la Chișinău (1835). În cooperare cu acesta traduce și publică o mulțime de creații ale clasicilor literaturii universale. În toamna aceluiași an, emigrează în Moldova de peste Prut, unde aderă la mișcarea culturală pașoptistă. Este funcționar la Epitropia școlilor, asesor al Curții de Apel, membru în divanul obștesc; contribuie la dezvoltarea învățământului, presei și teatrului național.
Publică două culegeri de „Fabule” (1840, ed. 2, partea I-II, Iași, 1842), care s-au bucurat de mare popularitate, fiind apreciate de V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, Al. Hâjdău s. a. Donici a avut un deosebit spirit de observație, criticând în fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste din societatea umană. În creația sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca și știuca, Doi cîini ș.a. M. Eminescu îl numeşte plastic şi sugestiv: „Donici − cuib de-nţelepciune”. În afară de fabule, a compus poezii și piese de teatru. Al. Donici mai are la activul său prologul unei comedii în versuri, intitulate „Guraleiul”. Traduce poemul „Țiganii” de A. S. Puşkin (1837). Împreună cu C. Negruzzi tălmăceşte volumul „Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir” (1844, 1858). A mai tradus nuvela lui O. Senkowski „Toată viaţa femeiască în cîteva ceasuri” (1840), povestirea „Tunsul” de A. F. Veltman (apărută în Calendar pe anul 1845); un fragment din studiul monografic al lui A. I. Zaşciuc „Marea Neagră şi împrejurimile ei” (tipărit în „Calendar pe anul 1855”; „Informaţii despre eparhia din Chișinău” (1863).
În satul în care s-a născut marele fabulist Alexandru Donici există casă – muzeu în care a locuit fabulistul. Deşi are doar patru odăi, fiecare colţişor păstrează atmosfera epocii în care a trăit fabulistul. În două dintre camere, care pe atunci când trăia poetul erau casa mare şi cabinetul de lucru, găsim obiecte din secolul XIX. Celelalte două sunt săli de expoziţie, în care vizitatorii pot afla despre viaţa şi activitatea lui Alecu Donici. Casa este amplasată în mijlocul unui mic parc, iar în preajmă e o bisericuţă a familiei Donici, ridicată de tatăl scriitorului, precum şi izvorul „Stânca”, amenajat, la fel, de familia lui Dmitrie şi a Elenei Donici.
A murit la 21 ianuarie 1865 la Iași, la vârsta de 59 de ani.
Partajează asta:
Grigore Vieru – poetul patriei, al mamei și al copiilor
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1945, în satul Pererâta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.
În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău , facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul „Tânărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe” .
La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960-1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
Momente din viața lui Vieru
În volumul de poezii pentru copii Trei iezi, ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia Curcubeul, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.
Tot în 1970, apare și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și astăzi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.
Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru Dragă Otee a fost pusă pe muzică și interpretată de Iurie Sadoveanu.
În 1964 Vieru publică în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu.
În noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie 2009, la întoarcerea de la o ceremonie de omagiere a lui Eminescu, poetul face accident de mașină. Pe 18 ianuarie, exact la două zile după accident, a încetat din viață în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.
Epitaful pe care și l-a ales Vieru:
„Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.„
